Drumul prin Șipka

La 21 august 1877, pe stil nou, încep atacurile asupra Pasului Șipka. În calendarul vechi este 9 august. Războiul dintre Rusia și Imperiul Otoman a adus deja trupele în Munții Balcani. Sub comanda generalului Nikolai Stoletov, aici se apără trupe ruse și voluntari bulgari, numiți opălcenți.

Pentru Süleyman Pașa, pasul este o cale către forțele otomane de la nord de munți. Joncțiunea cu ele ar trebui să ușureze presiunea rusă asupra Plevnei. Apărătorii trebuie să țină închis acest drum. Dar cum reușesc câteva mii de oameni să reziste unei armate mai numeroase? Răspunsul începe cu terenul, nu cu monumentul pe care îl vedem astăzi.

La 23 august, a treia zi a luptelor, muniția apărătorilor este pe sfârșite. Trupele otomane presează pozițiile din mai multe părți. Muzeul indică aproximativ 27.000 de oameni și, separat, o rezervă de 10.000, iar Tașdemir, aproximativ 26.500 înaintea înaintării. Componența și momentul acestor estimări nu sunt armonizate; ele nu arată câți oameni atacă simultan.

De la Gabrovo sosesc întăriri trimise de generalul Radețki. Printre ele se află trăgători din Batalionul 16 de trăgători. Criza este depășită, iar pasul rămâne în mâinile apărătorilor. Este o întorsătură, dar nu sfârșitul luptelor. Întăririle ajung în pas pe drumul de la Gabrovo.

În zilele următoare, trupele ruse contraatacă și ele. Tașdemir distinge înaintarea otomană din 21–23 august de luptele din 24–26 august, când atacă și trupe ruse. Potrivit lui Tașdemir, atacurile asupra pozițiilor fortificate, pe terenul dificil, provoacă pierderi grele ambelor armate. Pasul este păstrat, dar suferința nu este mai mică din această cauză.

Potrivit lui Tașdemir, problemele otomane de comandă, de distribuire a forțelor și de alegere a momentului acțiunii ajută la explicarea eșecului atacurilor. Aceasta este o interpretare istorică. Ea completează relatarea apărării cu deciziile părții care înaintează. Apărarea continuă în toamnă și iarnă. Zilele din august nu trebuie confundate cu toate lunile care urmează.

Pasul este păstrat printr-o apărare comună, sprijinită de teren și de întăririle sosite. În interpretarea noastră, voluntarii sunt un simbol al participării bulgare la apărarea comună. Steagul de la Samara, încredințat celei de-a treia cete de voluntari, este unul dintre obiectele prin care povestim despre această participare.

Turnul de piatră a fost inaugurat la 26 august 1934. A fost construit din donații, după proiectul arhitectului Donkov și al sculptorului Andreev. La parter se află un osuar cu un sarcofag. Steagul expus este o copie realizată în 1981. Monumentul, copia și originalul sunt mărturii diferite. Când le deosebim, vedem atât evenimentul, cât și felul în care a fost amintit mai târziu.